Colegiul de Construcții, FĂRĂ acoperiș, însă nu pe mult timp! Declarațiile directorului instituției de învățământ.
Colegiul de Construcții din Chișinău a rămas fără acoperiș, cu doar câteva zile înainte de începutul unui nou an școlar, însă nu pe mult timp. Cel puțin asta declară Directorul Centrului de Excelență în Construcții, Valeriu Pelivan, care susține că podul nu s-a prăbușit, ci este în reparație planificată.
Directorul Colegiului de Construcții din Chișinău (CCC), a declarat pentru Bani.md că edificiul a fost construit în 1962, iar după cutremurul din anii ’70, pereții și acoperișul au fost grav avariate. Respectiv, clădirea a ajuns într-o stare deplorabilă, care necesita reparații capitale.
La moment, lucrări de reparație se efectuează la etajul 3, 4 și la acoperișiul clădirii.
„Lucrările au început cam târziu, în iulie și, din păcare, merg cam lent. Dar se efectuează reparații capitale, inclusiv cu modificarea sistemului de încălzire, ventilare, electric, internet și restul. Din 1962 acestea nu au mai fost schimbate”, a declarat Valeriu Pelivan.
Directorul se arată încrezător că până la 1 septembrie, adică peste 10 zile, clădirea va avea un acoperiș nou. Întrebat dacă lucrările de construcții nu vor afecta procesul de încățământ, Pelivan susține că studiile vor fi efectuate în două schimburi.
„Vom avea o oarecare incomoditate, însă clădirea trebuie să fie conform cerințelor”, a comentat Valeriu Pelivan.
Pentru reparația clădirii vor fi alocate 1 milion de euro, bani oferiți de Ministerul Educației, iar CCC figurează în calitate de beneficiar. Din acești bani vor fi amenajate atât blocul de studii per general, cât și noi ateliere.
Mai mult, de la 1 octombrie, conducătorul instituției susține că și etajele 1 și 2 vor intra în reparații.
Centrul de Excelență în Construcții dispune de 9 specialități, la care își fac studiile peste 1700 de tineri.